Motivul aberant pentru care dictatorul din Coreea de Nord l-a condamnat la moarte pe ministrul Educației

Motivul aberant pentru care dictatorul din Coreea de Nord l-a condamnat la moarte pe ministrul Educației
Publicat: 05/09/2016, 16:45
Actualizat: 31/10/2016, 16:26
Ministrul Kim Yong-Jin a fost executat”, a declarat și purtătorul de cuvânt al ministerului de unificare al Coreei de Sud, Jeong Joon-hee. „El a fost acuzat de o postură neadecvată în tribună”, a adăugat acesta, referindu-se la parlamentul din Coreea de Nord. Kim Jong-un, care se afla în ședința de Guvern, s-a infuriat văzându-l astfel pe Kim Yong-Jin”
Un alt oficial sud-coreean a declarat că ministrul fusese observat astfel în cadrul unei reuniuni din 29 iunie, când Kim Jong-un a fost numit președinte al unui nou departament național de apărare. „Problema lui Kim a început imediat după ce a fost văzut stând cu o atitudine arogantă în timpul unei reuniuni a Adunării Supreme a Poporului”, a declarat oficialul ziarului sud-coreean JoongAng Daily. „Mai târziu a fost acuzat de a fi agitator al regimului, iar execuția lui a fost realizată în luna iulie”, a mai adăugat el.
Kim Yong-chol, un alt oficial nord-coreean, a fost trimis la un centru de „reeducare ideologică”, timp de o lună, din cauza unei „atitudini arogante”, iar un alt oficial din cadrul ministerului educației a fost condamnat la moarte după ce a adormit într-o ședință, scrie Business Magazin.
Coreea de Nord anunță rareori execuții, cu toate că mass-media de stat a confirmat executarea unchiului lui Kim și a omului considerat al doilea cel mai puternic om din țară, Jang Song Thaek, în 2012, pentru infracțiuni dăunătoare economiei. De asemenea, se zvonește că un fost ministru al apărării, Hyun Yong Chol, a fost executat anul trecut pentru trădare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța